
Şeful diplomaţiei iraniene va participa vineri la o reuniune cu miniştri europeni la Geneva / Franţa, Germania şi Marea Britanie vor garanții ferme că Iranul îşi va utiliza programul nuclear exclusiv în scopuri civile
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, a cărui ţară este în război cu Israelul, a anunţat joi că se va deplasa la Geneva pentru a participa vineri la discuţii cu omologii săi din Franţa, Germania şi Marea Britanie, printre alţii, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Ne vom întâlni vineri cu delegaţia europeană la Geneva”, a spus el într-o declaraţie publicată de agenţia oficială de presă IRNA.
Diplomaţii europeni anunţaseră anterior că Parisul, Berlinul şi Londra pun la punct o întâlnire cu Teheranul, vineri, la Geneva, cu participarea şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas.
Araqchi a declarat că întâlnirea are loc la cererea celor trei state europene, relatează Reuters.
Miercuri, o sursă diplomatică germană a declarat pentru Reuters că întâlnirea a fost convenită.
Miniştrii se vor întâlni mai întâi cu şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, la misiunea permanentă a Germaniei din Geneva. Ei vor avea apoi o întâlnire comună cu ministrul iranian de externe, a declarat sursa.
Scopul discuţiilor dintre Iran şi europeni, care, potrivit sursei germane, au loc în coordonare cu Statele Unite, este de a convinge partea iraniană să garanteze ferm că îşi va utiliza programul nuclear exclusiv în scopuri civile.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii